PAORII III

Omul este îmbrăcat în portul tradiţional de toată ziua, puţin alterat de elemente din îmbrăcămintea orăşenească. Fotografia datează, după toate aparenţele, din primele decenii ale secolului al XX-lea şi a fost făcută undeva, într-o locaţie neidentificată din estul Banatului, poate în nordul fostului comitat Caraş-Severin. Întinderea fostului comitat Caraş-Severin nu coincidea cu a judeţului omonim de astăzi. Cuprindea partea de răsărit a Banatului, între Mureş şi Dunăre. Reşedinţa o avea la Lugoj.

Exemplarul original al fotografiei, pe carton, provine din colecţia ing. Tiberiu Marcovici şi nu are legătură cu ascendenţii domniei sale.

Se apropie sărbătoarea Ispasului. Zi de comemorare, în Biserica Ortodoxă Română, a eroilor neamului.
Paorii au ştiut să ţină în mână nu numai coarnele plugului ci şi fierul armei.
Chipul din fotografie i-a aparţinut tânărului soldat Şest Vasile din Jidovin (Berzovia), judeţul Caraş-Severin. A plecat pe frontul de est în cel de-al doilea război mondial, lăsând în urmă o soţie şi o fiică.

Povestea sa este asemănătoare celor ale altor sute de mii de ţărani români trimişi să lupte în războaie, departe de casă.
Şest Vasile nu s-a mai întors acasă. Urmaşii săi nu ştiu, nici în ziua de astăzi, în ce circumstanţe a căzut. Tradiţia familiei spune că s-ar fi aflat pe un pod, bombardat de armata sovietică. Undeva, în adâncimile Ucrainei.
Numele lui Şest Vasile este săpat pe latura din spatele Monumentului eroilor, ridicat de locuitorii din Berzovia pentru comemorarea celor căzuţi în prima conflagraţie mondială. Acolo a mai fost loc. Pentru el şi pentru ceilalţi jidovinenţi / berzoviani care nu s-au mai întors din ultimul război.

Soldatul Şest Vasile avea matricola 724/930. Poate vreodată, un cercetător pasionat şi competent va putea afla câte ceva.

Fotografie de nuntă la Chevereşu Mare, Timiş, la sfârşitul primei jumătăţi a secolului XX, după încheierea războiului, cca. 1945-1950.
Mirii sunt însoţiţi de giveri, cavalerii de onoare. Bărbaţii sunt îmbrăcaţi în portul tradiţional, cu influenţe ale portului orăşenesc.
Giverii sunt “drapaţi” cu şcerguri, prosoape lungi, decorative, cusute cu motive colorate, iar în mână poartă câte o ciutură (ploscă) din lemn plină cu răchie. Giverii aveau, înainte de nuntă, rolul de chemători la eveniment. Răchia era pentru cinstirea celor chemaţi, dar şi a trecătorilor pe care îi întâlneau pe uliţă, în drumurile lor.

În plan secund se vede gărduleţul din lăcedzi din lemn al grădiniţei de flori aflată în faţa casei. Plasa din sârmă împletită nu pătrunsese încă, până acolo. În fundal se vede o parte atârnaţului (pridvorului) casei, cu gărduţ din scândură traforată.
Nu toate nunţile paorilor, din acea perioadă, beneficiau de serviciile unui fotograf. Doar unii dintre cei mai înstăriţi îşi permiteau să cheme un molăr.
Şi încă o remarcă. Generaţia oamenilor din fotografie a fost prima care a îngroşat, semnificativ, rândurile clasei proletariatului. Lipsiţi de pământul lor, luat cu forţa lacolectiv, cei tineri plecau să-şi caute de lucru la oraş.

Fotografia bust a unei perechi de tineri din estul Banatului, realizată de un fotograf amator, cândva în preajma primului război mondial. Vechimea costumului este indicată de lipsa cusăturilor colorate de pe chimeaşa bărbatului, cât şi de pe spăcelul femeii. În vechime, mai ales în portul bărbătesc, nu se foloseau cusături cu fir colorat. Dacă acestea erau prezente se făceau cu fir alb pe pânză albă.
Un element de port deosebit este căpiţa de bani, care făcea parte din portul femeiesc de sărbătoare. Era formată din peste o sută de monede din argint, în general taleri emişi la sfârşitul domniei împărătesei Maria-Tereza. Nu oricine îşi permitea un asemenea acoperământ pentru cap, aceasta indica statutul social al familiei purtătoarei. Căpiţa de bani mai putea fi întâlnită, sporadic, în satele bănăţene, chiar şi în anii ’60 ai secolului XX.

Fotografia am scanat-o după un exemplar pe hârtie pus la dispoziţie de ing. Tiberiu Marcovici.

O fotografie de grup – bunicii împreună cu nepoţii. Toţi sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale, aproape neafectate de elemente de împrumut din mediul orăşenesc. Cămăşile bărbaţilor sunt decorate cu cusături alb pe alb. Doar cămăşile femeii şi băiatului sunt cusute cu aţă colorată, după toate probabilităţile monocrom. Cârpa (baticul) femeii nu este legată premeditat, pentru a lăsa să fie văzute, în fotografie, cusăturile de pe spăcel.
Imaginea este făcută de un amator – numeroasele stângăcii o demonstrează – cândva în preajma primului război mondial.
În fundal se vede frontul casei. Soclul înalt, din piatră brută, localizează fotografia undeva în Banatul de munte sau în apropiere.

Fotografia am scanat-o după un exemplar pe hârtie pus la dispoziţie de ing. Tiberiu Marcovici.

O imagine colorată extrasă din cartea Transylvania: Its Products and Its People(Transilvania – produsele și poporul său) scrisă de călătorul englez Charles Boner şi publicată la Londra de Longmans, Green, Reader, and Dyer în anul 1865.
Ilustraţia reprezintă o femeie valahă de la Mehadia, deci bănăţeancă, nu ardeleancă. Costumul purtat, în special opregul, confirmă aceasta. Femeia este reprezentată cu furca-n brâu, torcând.

Imaginea prezentată se află în domeniul public întrucât drepturile de autor asupra sa au expirat. În Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, termenul dreptului de autor este valabil pe durata vieţii autorului plus 70 de ani.

Iată şi o tânără pereche de la Şoşdea, din judeţul Caraş-Severin, fotografiată cândva în perioada interbelică. Portul bărbatului este deja unul orăşenesc. Femeia este încă îmbrăcată cu unele elemente ale portului tradiţional. Un element de podoabă deosebit, pe care l-am întâlnit pentru prima dată în această fotografie, este pieptarul tapetat cu monede, probabil din aur, un supliment la salba pe care, desigur, nu au încăput toate. O familie făloasă, ca toţi bănăţenii, o familie înstărită. Deoarece femeia nu poartă un acoperământ pe cap, considerăm că cei doi sunt frate şi soră sau logodnici.

Fotografia am scanat-o după un exemplar pe hârtie aflat în păstrarea descendenţilor celor fotografiaţi, cu ajutorul dr. Iosif Urlica din Reşiţa.

Sursa: http://nelucraciun.wordpress.com/