Iată o fotografie redând o familie extinsă, trei generaţii, de paori din Banat. Îmbrăcaţi în portul tradiţional de la începutul secolului XX, aproape nealterat de elemente de import. Inscripţia ţesută pe cotrânţa tinerei neveste – Victoria Cincu – plasează originea acestei familii undeva în zona Buziaşului. Fotografia a fost scanată după originalul păstrat într-o colecţie particulară din Timişoara.
O familie extinsă, din Şoşdea, judeţul Caraş – Severin, fotografiată în anul 1920 de către Steinbach Heinrich din Moritzfeld / Măureni. Remarcăm şi aici portul tradiţional, foarte puţin influenţat de elemente împrumutate.
Fotografia a fost scanată după originalul păstrat în arhiva familială a urmaşilor paorilor din imagine.
Pereche din localitatea Şipet, jud. Timiş, îmbrăcată în port tradiţional.
Fotografia este din perioada interbelică. Îmbrăcămintea bărbatului este puternic influenţată de stilul “nemţăsc”. Totuşi, cămaşa sa este conformă tradiţiei: fără cusături colorate, cel mult alb pe alb, cum se poate intui examinând detaliile imaginii. Spăcelul şi poalele femeii poartă deja cusături colorate, probabil monocrome.
O imagine de importanţă excepţională, probabil cel mai vechi tablou reprezentând un ţăran bănăţean, Petrach Zortan (Petraş Ţăran, Petraş Ciort(e)an? – primul nume de familie a putut fi întâlnit, până nu demult în localitate, al doilea nu e specific zonei, dar se apropie, fonetic, de notaţia pictorului) din Chevereşu Mare. A fost pictat de Alessandro Magnasco (1667-1749) la comanda lui Franz Paul conte de Wallis (1677-1737) – comandant între 1716 – 1729 al cetăţii Timişoara.
Tabloul a fost vândut la o licitaţie organizată la Uppsala, la data de 3 iunie 2008, pentru suma de 15 000 coroane suedeze. Are dimensiunile de 138 x 119 (cm x cm) şi este pictat în ulei pe pânză.
Textul aflat în partea de jos a tabloului dezvăluie identitatea celui reprezentat în tablou, considerat în epocă Mathusalemul Banatului : ”Petrach Zortan in büser aus dem dorff Keveresch in bgnetsemswar, alt 185 jahr gestorben dem 5 Januari 1724 dessen jüngsten sohn noch leibt, und 97 jahr alt ist”
O publicaţie contemporană evenimentului, Das merkwürdige Wien oder monatliche Unterredungen von verschidenen daselbst befindlichen Merkwurdigkeiten der Natur und Kunst, Viena, 1727, relata despre acesta:
“Pâna cu câteva zile înaintea morţii sale a putut fi văzut, sănătos, în faţa staţiei de poştă, sprijindu-se într-un baston, aşteptând pomană din partea călatorilor care coborau din poştalion. S-a născut în 1539, iar la răpirea cetaţii Timişoara din mâinile creştinilor, pe când păstorea vitele tatălui său, s-a refugiat din faţa năvălirii cetelor de tătari, în munţi. Spre sfârşitul vieţii avea ochii înroşiţi, iar culoarea feţei îi era precum cea a mucegaiului de pe pâine, verzui deschis; în gură mai păstra câţiva dinţi şi îşi petrecea vremea având grijă de copilaşii unui strănepot.
Mai cu seamă este vrednic de luat în seamă faptul că viaţa acestui om s-a întins în trei veacuri, al 16-lea, din 1539, al 17-lea în întregime şi al 18-lea, până în 1724; de asemenea că a trăit în timpul domniilor a zece împăraţi romano-germani: Karl al V-lea, Ferdinand I, Maximilian al II-lea, Rudolf al II-lea, Mathias, Ferdinand al II-lea, Ferdinand al III-lea, Leopold I, Iosef I si Karl al VI-lea; de asemenea că, după spusele fiului său Ştefan, care în 1724 avea 100 de ani, în tinereţe era cu un cap mai înalt şi că bătrânul, pâna în ultimul său ceas, a respectat cu stricteţe, după regulile cultului ortodox, toate posturile, iar în afara acestora, nu mânca decât lapte şi colaci calzi din făină de porumb, însă zilnic lua câte o bună înghiţitură de rachiu de casă.”
Portretul lui Petrach Zortan, terminat cu câteva ore înainte de moartea sa, la 5 ianuarie 1724, a fost gravat în cupru şi reprodus în Merkwürdigen Wien.
“Pâna cu câteva zile înaintea morţii sale a putut fi văzut, sănătos, în faţa staţiei de poştă, sprijindu-se într-un baston, aşteptând pomană din partea călatorilor care coborau din poştalion. S-a născut în 1539, iar la răpirea cetaţii Timişoara din mâinile creştinilor, pe când păstorea vitele tatălui său, s-a refugiat din faţa năvălirii cetelor de tătari, în munţi. Spre sfârşitul vieţii avea ochii înroşiţi, iar culoarea feţei îi era precum cea a mucegaiului de pe pâine, verzui deschis; în gură mai păstra câţiva dinţi şi îşi petrecea vremea având grijă de copilaşii unui strănepot.
Mai cu seamă este vrednic de luat în seamă faptul că viaţa acestui om s-a întins în trei veacuri, al 16-lea, din 1539, al 17-lea în întregime şi al 18-lea, până în 1724; de asemenea că a trăit în timpul domniilor a zece împăraţi romano-germani: Karl al V-lea, Ferdinand I, Maximilian al II-lea, Rudolf al II-lea, Mathias, Ferdinand al II-lea, Ferdinand al III-lea, Leopold I, Iosef I si Karl al VI-lea; de asemenea că, după spusele fiului său Ştefan, care în 1724 avea 100 de ani, în tinereţe era cu un cap mai înalt şi că bătrânul, pâna în ultimul său ceas, a respectat cu stricteţe, după regulile cultului ortodox, toate posturile, iar în afara acestora, nu mânca decât lapte şi colaci calzi din făină de porumb, însă zilnic lua câte o bună înghiţitură de rachiu de casă.”
Portretul lui Petrach Zortan, terminat cu câteva ore înainte de moartea sa, la 5 ianuarie 1724, a fost gravat în cupru şi reprodus în Merkwürdigen Wien.
Faima sa de protagonist al legendei mathusalemice s-a perpetuat, în literatura dedicată longevivilor, prin şi peste secole, până astăzi.
O viaţă de om, oricât de sănătos ar fi trăit, care să se întindă pe aproape două veacuri, este o utopie. De unde atunci, legenda? O explicaţie, singura posibilă, dacă va fi interes, promit să o dezvălui, cât de curând, pe blog.
Iată şi o ilustraţie de carte, din secolul al XIX-lea, realizată după tabloul lui Alessandro Magnasco (Wikipedia):
O viaţă de om, oricât de sănătos ar fi trăit, care să se întindă pe aproape două veacuri, este o utopie. De unde atunci, legenda? O explicaţie, singura posibilă, dacă va fi interes, promit să o dezvălui, cât de curând, pe blog.
Iată şi o ilustraţie de carte, din secolul al XIX-lea, realizată după tabloul lui Alessandro Magnasco (Wikipedia):
Tabloul şi ilustraţia de carte prezentate se află în domeniul public întrucât drepturile de autor asupra lor au expirat. În Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, termenul dreptului de autor este valabil pe durata vieţii autorului plus 70 de ani.
Primul sfert al secolului XX s-a caracterizat printr-o masivă emigraţie a paorilor din Banatul de câmpie în America. Au fost localităţi din care a plecat până la 5 % din populaţie. Gândul lor era să muncească un număr de ani în America, să facă bani, iar apoi să se întoarcă în satele lor, la familiile lor, să-şi cumpere pământ, animale, unelte agricole. Unii s-au întors, alţii au rămas acolo până la moarte. Câţiva au reuşit să-şi ducă cu ei familiile.
S-au mai păstrat, până la noi, fotografii vechi şi alte documente provenind de la aceşti oameni. Fiecare fotografie are şi o poveste, transmisă, prin generaţii, până astăzi. Odată cu fotografiile se pierd şi poveştile. Păcat, vieţile unor oameni au fost cuprinse în dreptunghiul magic de carton, declanşator de amintiri.
Fotografia pe care o prezint astăzi a fost făcută la Cincinnati, Ohio, la 1 Mai 1914, ziua muncii. Îl reprezintă pe Iancu Simu din Berini, Timiş.
S-au mai păstrat, până la noi, fotografii vechi şi alte documente provenind de la aceşti oameni. Fiecare fotografie are şi o poveste, transmisă, prin generaţii, până astăzi. Odată cu fotografiile se pierd şi poveştile. Păcat, vieţile unor oameni au fost cuprinse în dreptunghiul magic de carton, declanşator de amintiri.
Fotografia pe care o prezint astăzi a fost făcută la Cincinnati, Ohio, la 1 Mai 1914, ziua muncii. Îl reprezintă pe Iancu Simu din Berini, Timiş.
Iancu Simu
Iancu Simu a emigrat în anul 1907. S-a îmbarcat la 26 februarie în portul Fiume, pe nava Carpathia, cea care, peste câţiva ani, în 1912, avea să-i salveze pe supravieţuitorii naufragiului Titanicului. A ajuns în portul New York la 16 martie. Avea, atunci, 39 de ani şi lăsa în ţară o soţie şi copii. Călătorea împreună cu un consătean, Ilie Todor, în vârstă de 32 de ani. Amândoi declarau, în faţa funcţionarului biroului pentru imigranţi de pe Ellis Island, că mergeau la Trăilă Mutu, în Cincinatti, Ohio, locuind pe Central Ave., la numărul 1938.
La 1 Mai 1914 Iancu Simu avea liber, ca orice muncitor american şi a mers la fotograf să facă o fotografie pentru familie.
Curând avea să se întoarcă dar toată agoniseala i-a fost confiscată de autorităţile sârbeşti. La acea dată începuse primul război mondial, iar Regatul Sârbilor era în război cu Imperiul Habsburgic, al cărui cetăţean era Iancu Simu.
Poveşti despre oameni care au fost. Oameni simpli, aşa ca mine şi ca tine. Amintiri prin generaţii.
La 1 Mai 1914 Iancu Simu avea liber, ca orice muncitor american şi a mers la fotograf să facă o fotografie pentru familie.
Curând avea să se întoarcă dar toată agoniseala i-a fost confiscată de autorităţile sârbeşti. La acea dată începuse primul război mondial, iar Regatul Sârbilor era în război cu Imperiul Habsburgic, al cărui cetăţean era Iancu Simu.
Poveşti despre oameni care au fost. Oameni simpli, aşa ca mine şi ca tine. Amintiri prin generaţii.
Pereche de paori din Vasiova, Caraş-Severin, fotografiată la începutul secolului XX.
Imaginea a fost utilizată pentru ilustrarea unei cărţi poştale cu subiect etnografic. Cei doi poartă îmbrăcămintea tradiţională românească din Banatul de la poalele munţilor.
Imaginea a fost utilizată pentru ilustrarea unei cărţi poştale cu subiect etnografic. Cei doi poartă îmbrăcămintea tradiţională românească din Banatul de la poalele munţilor.
Vasiova a fost o localitate din judeţul Caraş-Severin contopită cu Bocşa Română şi Bocşa Montană (Germană) în actualul oraş Bocşa.
Sursa: http://nelucraciun.wordpress.com/
Am aflat cateva informatii inedite despre imagini postate aici.Sunt documente foto deosebite despre paorii din Banat.Era necesar sa se faca referire la faptul ca unele persoane poarta in picioare cizme ca o alta influenta de la etnicii care locuiau impreuna cu paorii.Din fericire, astazi cei care reprezinta folclorul din Banat au constientizat si cizma nu mai este parte din portul popular din Banat.
RăspundețiȘtergere